S-a deschis sezonul de vânătoare la vulpi

S-a deschis sezonul de vânătoare la vulpi

În perioada 14 ianuarie – 1 martie anul curent, este deschisă vânătoarea vulpilor cu scopul de reglare numerică. În fondul forestier gestionat de către Agenţia „Moldsilva” vânatul este permis în zilele de sâmbătă şi duminică, iar în fondurile de vânătoare arendate – în toate zilele săptămânii, transmite IPN.

Vânarea vulpilor se poate practica nu mai devreme decât cu o oră înainte de răsăritul soarelui şi nu mai târziu cu o oră după apusul soarelui. Toţi participanţii trebuie să fie instruiţi privind regulile de securitate de către persoana responsabilă din cadrul entităţii silvice subordonate şi să semneze în registrul corespunzător. Concomitent cu reglarea numerică a vulpilor, se efectuează combaterea câinilor şi pisicilor hoinare.

Este interzisă vânarea în cadrul ariilor naturale protejate de stat, precum şi în zona de frontieră pe o distanţă de 500 de metri de la linia de frontieră.

Recoltarea vulpilor este nelimitată. Conform evaluării din 2014, în fondul forestier gestionat de către Agenţia „Moldsilva” sunt circa 6300 de vulpi.

Comments

comments